🌟 Editor’s Note
Pulse Newsletter a împlinit o lună și suntem deja peste 100 de cititori! 🥹 Dacă îți place conținutul, dă-i un share, poate ajunge la oameni pentru care ar fi la fel de util.

🧠

Brain spotlight

Un studiu publicat în Cell arată că vaccinarea împotriva zonei zoster este asociată cu o reducere atât a apariției deteriorării cognitive ușoare (MCI), cât și a deceselor cauzate de demență. Analiza folosește un „experiment natural” din Țara Galilor, unde eligibilitatea la vaccin a depins strict de data nașterii, ceea ce a permis compararea unor grupuri aproape identice ca profil. Efectele protectoare apar pe întreg parcursul bolii, nu doar în prevenție. Rezultatele au fost mai pronunțate la femei.

Cercetătorii au integrat date genetice, celulare, PET și fMRI și au arătat că rețelele mari ale creierului funcționează în acord cu structura lor biologică. Rețelele care comunică între ele împărtășesc aceleași tipuri de neuroni, profiluri de receptori și semnături energetice, iar aceste similarități explică de ce ele susțin funcții cognitive sau emoționale asemănătoare.

🤸🏼‍♂️

Body

Un studiu publicat în Gut Microbes arată că persoanele care raportează sprijin emoțional ridicat în cuplu prezintă BMI mai mic, mai puține comportamente de tip „food addiction” și un profil metabolic intestinal mai favorabil. S-au observat niveluri mai mari de oxitocină și o activare crescută în regiuni cerebrale implicate în autocontrol alimentar. Studiul este de dimensiune redusă și observațional, deci nu indică un efect cauzal, dar sugerează o posibilă legătură între sprijinul relațional și reglarea apetitului.

Modul în care ne simțim corpul (respirația, postura, mișcarea, semnalele interne) face parte din însăși experiența de a fi conștienți. Nu este doar „fundalul” pe care funcționează mintea. Cercetătorii sugerează că fără această ancorare în corp, conștiința nu ar arăta la fel. Cu alte cuvinte, felul în care ne trăim corpul contribuie direct la felul în care ne trăim „eul”.

🧶

Terapie

Un studiu amplu publicat în eBioMedicine arată că inhalarea controlată de oxid de azot (N₂O) poate reduce rapid simptomele depresiei, inclusiv în forme rezistente la tratament. Efectele apar în câteva ore și sunt susținute de date din mai multe studii clinice, cu un profil de siguranță bun pe termen scurt. Pentru moment, e doar o perspectivă experimentală promițătoare, care are nevoie de studii pe termen lung.

Meditația de tip „focused attention” poate reproduce mecanisme fiziologice asociate cu menținerea sănătății creierului. În timpul meditației s-a observat o diminuare a fluxului de circulație al lichidului cefalorahidian în apeduct, un tipar considerat sănătos și opus proceselor de îmbătrânire și neurodegenerare. Totodată, a fost înregistrată o creștere a fluctuațiilor lente ale lichidului la baza craniului, un fenomen observat de obicei în somn, când sistemele de curățare și drenaj ale creierului sunt mai active.

Studiul arată că Alzheimerul nu afectează doar memoria, ci și felul în care rețeaua implicită (default mode network) a creierului răspunde la stimulare. Folosind TMS–EEG, autorii au găsit două semnături specifice bolii: hiperexcitabilitatea parietală se asociază cu probleme de memorie și declin global, iar slăbirea conexiunilor către frontal se leagă de deficite de lucru și de funcții executive.

Studiul de mari dimensiuni a găsit un nivel ridicat al marker-ului TSPO în materia cenușie, în special în lobul temporal, la persoanele cu un prim episod de psihoză. Acesta nu este corelat cu severitatea simptomelor și rămâne relativ stabil în timp. Este posibil ca inflamația să provină din astrocite sau endoteliu, dar nu din microglie.

🔬

Doing research

Cercetători de la University of Edinburgh au creat „Habitat”, o cușcă modulară mult mai mare decât cele standard, care permite șobolanilor să exploreze și să interacționeze natural. Urmărirea prin microcip arată diferențe comportamentale și moleculare față de animalele crescute în condiții clasice, sugerând că mediile mai complexe pot oferi modele mai fidele pentru studierea neurodezvoltării.

O echipă internațională de cercetători a creat un consorțiu dedicat reducerii decalajului dintre studiile preclinice pe animale și aplicarea lor în tratamente pentru oameni. Inițiativa urmărește standardizarea metodologiilor, integrarea datelor moleculare și comportamentale și creșterea reproductibilității, pentru a facilita o translare mai eficientă către practica clinică.

📚 Carte

The Psychological Quest for Meaning este un volum academic care sintetizează cercetări moderne despre cum construim sens: cum interpretăm evenimentele, cum legăm percepția de motivație și identitate și cum dăm coerență vieții prin procese psihologice de „meaning-making”.

Cartea arată și cum sensul ne ghidează deciziile, ne organizează emoțiile și ne motivează acțiunile, devenind un mecanism central prin care ne înțelegem pe noi și lumea.

Dacă ai comentarii sau feedback, poți răspunde direct la acest email.

Mulțumesc că ai citit 🫶

Keep Reading

No posts found